Nu gasesc niciun cuvant de mangaiere. Meriti sa suferi.
Tu, de bunavoie ai facut-o. Nu eu ti-am zdrobit inima.. Tu ti-ai zdrobit-o si, zdrobind-o pe-a ta, ai zdrobit-o si pe a mea. Pentru mine e si mai greu, pentru ca eu sunt sanatosa. Crezi ca vreau sa traiesc? Ce fel de viata voi duce daca tu… Doamne!
Trebuie sa imi amintesc sa respir… aproape ca trebuie sa-i amintesc inimii sa bata. Si parca apas la loc un arc puternic: imi trebuie constrangere ca sa fac cel mai mic gest care nu-i legat de unicul meu gand, si daca nu-i legat de unica si eternal mea idee, trebuie sa ma constrang pentru a discerne daca ceva este viu sau mort. N-am decat o singura dorinta, si intreaga mea fiinta si toate puterile mele tintesc spre implinirea ei. Am dorit-o atat de multa vreme si atat de neclintit, incat sunt convinsa ca se va indeplini..si in curand..pentru ca mi-a mancat viata. Presimtirea implinirii ei m-a si inghitit..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu